Gastrita Psihică

A nu se citi! Acest articol depăşeşte bunul simţ şi construieşte judecăţi de valoare bazate de argumente subiective. În cazul în care prezentaţi simptome de gastrită psihică va rugăm nu consumaţi acest text. Următoarele rânduri sunt recomandate celor care se simt suspecţi de această boală pentru a fi siguri dacă se supun unui risc.

Mă simt nevoit să dau câteva detalii legate de “gastrita psihică” pentru a nu fi atacat de cei de la protecţia idioţilor. Gastrita psihica este o boală cronică, de obicei moştenită prin sânge sau prin afinitate de grup. Se manifestă prin acţiunea unei cantităţi mari de acid psihic care se formează în spaţii complet goale, precum capul. Odată depozitat acidul, victima prezintă instincte de a elimina “porcăria” din cap şi atunci se manifestă prin activităţi de genu: scuipatul pe stradă sau aruncatul gunoaielor. Acest aspect le-a demonstrat cercetătorilor că la nivel inconştient bieţii cronici îşi simt mizeria şi încearcă să o elimine prin găsirea unui corespondent material. De fapt, elementul de legătură este foarte mult legat de spaţiul lor de percepere.

Atenţie, aciditatea produce violenţă. Bieţii bolnavi se văd confruntaţi cu o armă foarte puternică pentru care nu există material opozabil. Practic creierul ar fi trebuit să deţină această funcţie, însă tocmai din lipsa lui boala se instalează. În concluzie situaţia este destul de cruntă. Un cerc vicios din care se scapă prin acumulare de materie cenuşie. Dar cum să-i explici unui astfel de specimen importanţa materiei cenuşii. Este ca şi cum ai încerca să-i explici unei maimuţe valoarea unei cărţi. O va folosi cel mult pentru a se şterge la fund ( dacă există acest obicei ). Analiza socială a subliniat asemănarea dintre cele două specimene.Da, gastrita psihică transformă fiinţa omenească într-o creatură complet nouă, un specimen.

Deci, şmecherul, căci aceasta este denumirea…românească a bolnavului nostru, intră în asemănare cu maimuţa prin simplul fapt că la nivel existenţial cele două creaturi se intersectează pe axa evoluţiei. Maimuţa evoluează spre a deveni om, iar omul prin gastrita psihică, “evoluează” spre a deveni maimuţă. Principalele probleme ale unei maimuţe sunt mâncarea şi împerecherea, de unde apar probleme de proprietate şi deci de duşmani. În paralel şmecherul are ca probleme principale, banul ( pentru fast food…mult fast food…pentru multă burtă) şi împerecherea, de unde apar probleme de proprietate şi evident, de duşmani. Un mic detaliu ar fi condusul maşinilor, însă din date concrete am descoperit că dacă o maimuţă ar avea abilităţi de conducere ar avea acelaşi comportament ca şi bieţii cronici, cu mici diferenţe de altfel. Nu am găsit nicio maimuţă care să nu facă diferenţa dintre un spaţiu de parcare şi o intersecţie sau drum circulabil. Evident cronicii au o scuză, aciditatea produsă de golul intelectual.

Nu poţi să judeci un biet om al cărui tată vine tot timpul beat acasă sau a cărui mamă bârfeşte toată ziua la frizerie. Sau unei persoane care nu a auzit în casă altceva decăt injurături şi nu şi-a umplut burta cu altceva decât picioarele tatălui, însă îi putem aminti că noi nu avem nicio vină.

În concluzie, dacă prezinţi simptomele de mai sus îţi recomand să te operşti. Oricum, dacă ai ajuns până aici, felicitări că ştii să citeşti.

Dragi prieteni, am citit de curănd romanul “Care dintre noi l-a născocit pe celălalt?” al lui Pascal Bruckner care face parte din seria de romane psy de la editura trei. Un conflict interior în care concurenţa socială se intersectează cu prietenia şi instinctele sexuale. Analiza cruntă a unui psihic slab care tânjeşte la înălţare şi sfârşeşte prin a fi ceea ce critică. Recomand cu toată căldura.