România dă eroare

October 20, 2008

Nu am idee despre ce o să scriu acest articol, însă putem începe gradual de la ceva ce-mi stă pe creier de ceva timp. Ultimul meu articol. Mă refer la cel care a aparut în numarul trecut al revistei Xpune şi care s-a prezentat cu foarte multe greşeli de text. Motivul este un român cu atitudini româneşti şi cu un profesionalism românesc. Acest român, graficianul pe nume Silviu, a avut frumosul interes de a scuipa cu textul meu pe două coloane (asta după ce i s-a atras atenţia că nu arată bine pe una singură), fără a se interesa de eventuale erori. Astfel că textul a ajuns la editură şi apoi în revistă unde voi aţi fost nevoiţi să citiţi ceva fără coerenţă. Vă rog să-mi acceptaţi scuzele pentru acest incident.

În continuare aş dori să filozofăm puţin pe acest subiect. A fost sau nu a fost corect să am o atitudine generalistă şi să pun pe un lucru făcut prost eticheta “românesc”? Un fel de Made in China variantă naţională.

Implicaţiile unui astfel de concept sunt grave. Acest program odată instalat în cap poate oricând prin intermediul unor legături logice bazate pe o eroare de judecată să depăşească anumite bariere şi să păteze spaţii iniţial curate. Pornim de la cazul simplu, “nu cumpăr asta pentru că este făcută în România”. Evident aduce mari probleme economiei naţionale de care depindem cu toţii. Pentru a nu fi înţeles greşit trebuie menţionat că sunt conştient de faptul că majoritatea lucrurilor româneşti sunt de proastă calitate, însă nu toate. Cei care muncesc greu pentru a-şi câştiga respectul şi pentru un ban cinstit ne merită încurajarea.

Alt caz poate fi acela în care ajungem să credem că totul în jurul nostru este o porcărie, deci nu are cine să te aprecieze, nu ai cu cine să concurezi sau nu ai de ce să te stresezi pentru o calitate bună când se câştigă poate mai bine cu muncă puţină şi de mântuială. Ne pierdem timpul căutând vinovaţi fără să realizăm cum încetul cu încetul începem să ne identificăm cu însăşi materialul criticat.

Evoluând în această direcţie românul nu mai este capabil de a-şi recunoaşte duşmanul şi ajunge să se gandească doar la el. Exemplu de solidaritate românească. Au ieşit în stradă funcţionarii publici pentru a cere majorări salariale cu 50%. Cică cereau să aibă parte de aceleaşi drepturi cu ale profesorilor. Mi-a stat mintea în loc. Asta pentru că am aflat de curând că majoritatea dintre ei au salarii de peste 2000 de lei noi, dintre care unii au refuzat să-şi declare averea. Aşa că am înţeles ce se întâmplă de fapt. România este grădiniţa Europei în care copii s-au suparat că vecinul de pat a primit de la educatoare o jucărie mai frumoasă. Ei nu au de unde să ştie că bietul copil este de o mie de ori mai sărac decât ei şi că educatoarea nu mai are alte jucării. Ei vor o jucărie ca a vecinului. Partea bună este că totul s-a terminat când am aflat că şi preoţii vor salarii mai mari cu 50%. Atunci am realizat că totul este doar un vis. Doar într-un coşmar Dumnezeu îţi fură din buzunar în timp ce-ţi ţine lecţii de moralitate încurajându-te să pui bani în cutia milei. Si da, materia nu contează, aruncaţi-o…la preoţi.

Advertisements

Gastrita Psihică

September 17, 2008

A nu se citi! Acest articol depăşeşte bunul simţ şi construieşte judecăţi de valoare bazate de argumente subiective. În cazul în care prezentaţi simptome de gastrită psihică va rugăm nu consumaţi acest text. Următoarele rânduri sunt recomandate celor care se simt suspecţi de această boală pentru a fi siguri dacă se supun unui risc.

Mă simt nevoit să dau câteva detalii legate de “gastrita psihică” pentru a nu fi atacat de cei de la protecţia idioţilor. Gastrita psihica este o boală cronică, de obicei moştenită prin sânge sau prin afinitate de grup. Se manifestă prin acţiunea unei cantităţi mari de acid psihic care se formează în spaţii complet goale, precum capul. Odată depozitat acidul, victima prezintă instincte de a elimina “porcăria” din cap şi atunci se manifestă prin activităţi de genu: scuipatul pe stradă sau aruncatul gunoaielor. Acest aspect le-a demonstrat cercetătorilor că la nivel inconştient bieţii cronici îşi simt mizeria şi încearcă să o elimine prin găsirea unui corespondent material. De fapt, elementul de legătură este foarte mult legat de spaţiul lor de percepere.

Atenţie, aciditatea produce violenţă. Bieţii bolnavi se văd confruntaţi cu o armă foarte puternică pentru care nu există material opozabil. Practic creierul ar fi trebuit să deţină această funcţie, însă tocmai din lipsa lui boala se instalează. În concluzie situaţia este destul de cruntă. Un cerc vicios din care se scapă prin acumulare de materie cenuşie. Dar cum să-i explici unui astfel de specimen importanţa materiei cenuşii. Este ca şi cum ai încerca să-i explici unei maimuţe valoarea unei cărţi. O va folosi cel mult pentru a se şterge la fund ( dacă există acest obicei ). Analiza socială a subliniat asemănarea dintre cele două specimene.Da, gastrita psihică transformă fiinţa omenească într-o creatură complet nouă, un specimen.

Deci, şmecherul, căci aceasta este denumirea…românească a bolnavului nostru, intră în asemănare cu maimuţa prin simplul fapt că la nivel existenţial cele două creaturi se intersectează pe axa evoluţiei. Maimuţa evoluează spre a deveni om, iar omul prin gastrita psihică, “evoluează” spre a deveni maimuţă. Principalele probleme ale unei maimuţe sunt mâncarea şi împerecherea, de unde apar probleme de proprietate şi deci de duşmani. În paralel şmecherul are ca probleme principale, banul ( pentru fast food…mult fast food…pentru multă burtă) şi împerecherea, de unde apar probleme de proprietate şi evident, de duşmani. Un mic detaliu ar fi condusul maşinilor, însă din date concrete am descoperit că dacă o maimuţă ar avea abilităţi de conducere ar avea acelaşi comportament ca şi bieţii cronici, cu mici diferenţe de altfel. Nu am găsit nicio maimuţă care să nu facă diferenţa dintre un spaţiu de parcare şi o intersecţie sau drum circulabil. Evident cronicii au o scuză, aciditatea produsă de golul intelectual.

Nu poţi să judeci un biet om al cărui tată vine tot timpul beat acasă sau a cărui mamă bârfeşte toată ziua la frizerie. Sau unei persoane care nu a auzit în casă altceva decăt injurături şi nu şi-a umplut burta cu altceva decât picioarele tatălui, însă îi putem aminti că noi nu avem nicio vină.

În concluzie, dacă prezinţi simptomele de mai sus îţi recomand să te operşti. Oricum, dacă ai ajuns până aici, felicitări că ştii să citeşti.

Dragi prieteni, am citit de curănd romanul “Care dintre noi l-a născocit pe celălalt?” al lui Pascal Bruckner care face parte din seria de romane psy de la editura trei. Un conflict interior în care concurenţa socială se intersectează cu prietenia şi instinctele sexuale. Analiza cruntă a unui psihic slab care tânjeşte la înălţare şi sfârşeşte prin a fi ceea ce critică. Recomand cu toată căldura.

Spiritul timişoreanului

August 1, 2008

A alege orasul sau a fi ales de acesta? Este doar primul pas necesar pentru a pătrunde într-o altă lume. Până la urma orice oraş reprezintă un spatiu nou, cu o energie proprie, care-ţi oferă o trăire specială. Această energie nu poate fi dată decât de oameni, care prin a lor viaţă contribuie total la marele suflet urban.
A vorbi despre partea profundă a oraşului din orice colţ al lui înseamnă a vorbi despre oamenii care trăiesc acolo. Totuşi, deşi individualitaţi, aceştia fac parte dintr-un întreg.
În informaţiile istorice se poate descoperi “gena” psihica din care se alimentează “marele constructor”. Aşezare romană. Punct implicat în acţiunile de stăvilire a înaintării otomane spre centrul Europei…în cele din urmă eliberată de către forţele austriece. În final victorie. Aceasta ajută la o rapidă asimilare a structurilor şi valorilor Europei Centrale. In 21 decembrie 1781, din partea viitorului Imparat Josef al II-lea,  Timisoara primeste statutul de “Oras liber regesc”, dupa ce, la 28 iunie 1719 devine capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice. O bază importantă pentru un început de civilizaţie.
Un continuu drum înainte plin de tulburări, iată ce se află în spiritul timişoreanului. Monumentul Sfintei Treimi sculptat la Viena şi poziţionat în Piaţa Unirii, reprezintă un alt simbol al rezistenţei. De această dată în faţa unei epidemii repetate de ciumă (1738-1739). Cei 130 de ani de linişte administrativă pun bazele unei civilizatii capabile să se propulseze către un viitor strălucit. După această perioadă, revolutia de la 1848 îşi are un aport considerabil.
Cu baza trecutului clarificată, am rugat câteva persoane din oraş şi din afara lui să construiască profilul caracteristic al timişoreanului. Cuvântul “civilizat” a fost cel mai des folosit în descrierile primite. Sursa este trecutul plin de experienţă şi de deschidere spre cultura diferitelor civilizaţii. Printre cei 400.000 de mii de locuitori, există un număr destul de ridicat al naţionalităţilor maghiare, germane şi sârbo-croate.
Caracterizat ca având o personalitate puternică, timişoreanul ar putea argumenta că mediul intelectual sprijinit de o bună organizare educaţională şi socială îi reprezintă un atu. Riscul este însă vizibil şi de nuanţă psihologică, deoarece toate aceste avantaje culmineză printr-o marginalizare a acestui personaj. Motivul este orgoliul alimentat de imaginea obţinută pe plan naţional.

Tinerii din ziua de azi

August 1, 2008

“Tinerii din ziua de azi!” Asta se aude tot mai des din gura bătrânilor. Sau cel puţin a vechilor generaţii. Au dreptate. Să se minuneze. Le voi fi ecou atunci când vor spune aşa ceva uitându-se la un tânăr ce are la gât ecuson cu “StudentFest”. Poate că are o bere în mână. Poate că are în mână o ţigară. Sau poate că le are pe amândouă. “Tinerii din ziua de azi beau, fumează şi printre altele, organizează festivaluri.
Sper că nu am înţeles greşit! Posibil ca în naivitatea mea să fi crezut că suntem apreciaţi. Totuşi, pentru aşa ceva, toate acele capete închise în beton ar trebui să vadă ce poate face o organizaţie studenţească precum OSUT.
Săptămâna asta, StudentFest. Curtea Facultăţii de Arte. Proiecte literare, de artă plastică sau teatru. Arhitectură, filme şi discuţii libere. Evident, nelipsitele concerte. Toate sub aripa unor tineri studenţi. Tinerii din ziua de azi.
Am o nedumerire. Până acum ni s-a spus să nu bem sau să nu fumăm pentru că sunt vicii care ne distrug. Sincer, fiind prezent la StudentFest şi martor la organizarea unor tineri, cred că mă voi apuca de băut bere. Nu că mi-ar plăcea să beau, ci pentru că vreau să ajung şi eu ca aceşti tineri “vicioşi”. Să organizez cultură.

Arta de a trai

August 1, 2008

Curtea Facultăţii de Arte şi restul spaţiului urban. Spaţiul urban şi Facultatea de Arte. În oricare dintre acestea două ai fi, nu-ţi poţi imagina existenţa celuilalt. Nu pentru că urbanul este groaznic iar festivalul este chiar atât de mirific, ci pentru că “în curte la arte”, a devenit expresia pentru refugiu. Un loc în care fiecare colţ al spaţiului îşi găseşte o întrebuinţare practică în funcţie de deschiderea culturală a fiecăruia sau, evident, de oferta programului. Dacă nu vrei activitate, nicio problemă. Ia o bere şi şezi, pe jos.
Nu există scaune. Si nici mâncare nu există. Poate tocmai din acest motiv, văzută de sus, curtea arată precum un muşuroi de furnici. Coloane de persoane pe două benzi. Se iese cu mâinile în buzunar şi se intră cu băutură şi ceva de ronţăială. Astfel mediul urban, căci facem parte din el chiar dacă î-l criticăm, ne este sursă de hrană. Luăm din “cealaltă lume” şi aducem în a noastră. O lume creată de noi pentru noi. Cine suntem noi? Vino să ne vezi. Suntem “noi” dar putem deveni noi plus “tine”. Si astfel lumea se va mai schimba puţin, căci suntem deschişi spre tot ce este deschis…spre cultură. Daca nu, penitenciarul e lângă, sau cluburile de manele puţin mai spre centru…

S-au scumpit ţigările şi nici berea nu o duce prea bine. Măcar ţigările sunt loiale, au un preţ fix. În schimb, berea este precum o prostituată ce-şi schimbă preţul în funcţie de client. Clientul este tipic în funcţie de terasă, iar terasele sunt multe acolo de unde vin eu, în complex. Complexul studenţesc.
Eram în trecere prin Timişoara când deodată am dat de o zonă parcă mai luminată decât tot ceea ce mi-a fost dat să văd până atunci. Satul din care vin eu nu a văzut aşa ceva în întreaga lui existenţă. Un spaţiu dinamic care este interesat de tine, dar care te enervează în acelaşi timp prin a sa ignoranţă.
Înainte de a pătrunde în acest mic univers m-am simţit ca şi când aş avea de ales dintre un drum bun şi altul malefic. Complexul studenţesc mi s-a arătat precum padurea plină de pericole din care nu este sigur dacă mai ies. Evident că am intrat, oamenii erau mult prea veseli, aşa că mi-a fost stârnită curiozitatea. Energia mobilizatoare părea din altă lume, parcă ruptă de restul planetei.
Îmi place de multe ori să închid ochii şi să vizualizez traseul parcurs. Îmi amintesc perfect cum intrarea am făcut-o printr-o străduţă destul de întunecată pe care la scurt timp am întâlnit un cuplu căruia nu-i păsa de prezenţa mea. Iubirea lor atingea culmi pe care sătenii mei nu ajung nici dacă sunt singuri în camera. Odată ieşit din scurtul tunel întunecat, mi se înfăţişează centrul în care pulseză inima marelui monstru. Mirosul de mâncare mă linişteşte că am de-a face tot cu oameni, căci au nevoie să se hranească la fel cum facem şi la noi în sat. Miroase a carne de animale căci dacă ar fi fost de om aş fi recunoscut-o. Nu voi uita niciodată cum mirosea Mărioara atunci cand au scos-o din casa din care a ars împreună cu centrala ei electrică. Era mândră în sat că are centrală. Era.
Acum satul este departe şi tot ceea ce mă preocupă este acel spaţiu bizar din Timişoara. Ţin minte cum maşinile păreau să aibă o viaţă a lor îngrămădindu-se prin toate colţurile. Un contrast evident de bogăţie şi sărăcie căci vedeam prin geamuri cum mai mulţi tineri se înghesuie într-o singură cameră. Poate singura asemănare cu satul meu. Eu sincer aş fi locuit în maşină, căci la ce maşini am vazut pe aici…
Aflat în centru, pot vedea de aproape, pot simţi mirosul şi pot auzi sursa fericirii. Un spaţiu deschis, plin de tineri care nu par a căuta altceva decât să uite şi să nege pădurea din jurul lor. Aici fumul de ţigară parcă este mai gros, băutura reprezintă un ingredient important, iar dacă te descurci fără cele două, probabil că neuronii sunt pentru tine ceva de prim interes. Oricum ar fi, aceşti oameni vor să evadeze. Pădurea sălbatică se află de cealaltă parte.
Nici nu ştiu cat am stat exact. Aici doar ceasul şi soarele par să aducă o brumă de mobilizare. Eu nu am ceas iar soarele apare atât de subtil încât nici nu-l observi uneori. Acum mă aflu “afară” şi nu vreau să mă întorc. O nouă teamă îmi cutremură venele. Teama că nu voi mai putea să ies a doua oară.

Bucureştiul, te alege el pe tine mai mult decât îl alegi tu pe el. Devine evident din momentul în care te decizi să-ţi petreci viaţa în acest loc pentru care găseşti puţine cuvinte de susţinere.
Am petrecut trei ani în capitala României în calitate de student la facultatea de arhitectură dar mutarea în Timişoara a reprezentat pentru mine schimbarea curţii blocului cu un parc. Si totuşi Bucureştiul se bucură de o popularizare continuă deşi se află intr-o uscare accelerată. Singurul aspect care-i oferă forţa de atracţie este puterea materială care deşi nu este deosebită, cel puţin este peste media celorlalte oraşe. Având acest obiectiv in minte, capitala devine un cerc vicios care atrage materialişti ce emană materie.Există totuşi multe zone deosebite pe care le-am parcurs de fiecare dată cu acelaş entuziasm. Mult timp m-am chinuit să descopăr sursa acestui entuziasm pentru ca în final să ajung tot la oameni. Oamenii sunt cei care dau viaţă oraşelor şi tot ei sunt şi cei care le distrug. Clădirile triste, spaţiile verzi tot mai rare, traficul sufocant şi mizeria din jur nu sunt altceva decât o proiecţie a celor care trăiesc in acele spaţii. Proiecţie care după aceea acţionează individual prin întărirea sentimentului de moarte lentă.
Concluzia mea a fost că singurele spaţii vii din Bucureşti sunt cele frecventate de studenţi. Frumosul prag de maturizare prin păşirea în lupta socială impreună cu acel aer de libertate al tinereţii, le oferă un dinamism plin de vitalitate. Din păcate însă, aceste nuanţe se pierd de fiecare data în menghina tensiunii construite de predecesorii lor care lipsiţi de un sistem de valori moral, işi vor sufoca salvarea.

Responsabilităţi. Viaţa este plină de aşa ceva. În ceea ce-l priveşte pe student, el îşi acceptă rolul aşa cum îşi acceptă şi numele. E adevărat – există şi specimene care nu caută altceva decât o diplomă. Altfel cum ar mai putea ramane România ţara cu cei mai multi “absolvenţi” de facultate prin buticuri? Totuşi, în majoritatea lor, tinerii îşi acceptă rolul de învaţăcei. Primesc şi caută responsabilităţi pentru a putea evolua profesional şi în calitate de oameni. Îndrăznesc să nu respecte sistemul? Nu se pune problema să scape întregi. Foarte bine le face! Si totuşi…
Subiect închis? Nici pe departe. Dacă ai avut sentimentul că este aşa, atunci probabil că eşti unul dintre acele victime care tac şi înghit. Nu vreau să ştiu ce gust are ceea ce înghiţi. Dar vreau să arăt cu degetul către cel care te hrăneşte cu aşa ceva: exponentul unei rase speciale, dar nu una pur sange, ci mai degraba o corcitură.
Acest exemplar s-a strecurat printre capete înalte. A zâmbit frumos şi s-a arătat atent cu semenii săi. S-a spus deci că este o persoană de o moralitate ridicată. A fluturat diplome. Prin urmare… erudit. Personalitate – asadar poate să se impună. Lista poate continua, în funcţie de cine pe cine trebuie să impresioneze. Nimic nu este altceva decat un joc de imagini în care fiecare este mai păpuşar decât altul. Scopul? Nu-mi pot imagina altul decât banii sau orgoliul. Victime? Colaterale…din punctul lor de vedere.
Subiectul – acel gen de “profesor” pe post de cititor de referate. Te întreb – poti accepta să fii examinat şi notat de o persoană care nu-şi cunoaşte materia? Căci asta îmi sugerează mie acel “angajat” care vine în faţa câtorva zeci de oameni pentru a le citi de pe foaie. Sec precum un reportofon. Un aparat care ştie să distragă atenţia de la handicapul de care este conştinet. Spune bancuri şi încearcă să pară simpatic. De fapt eşti înjunghiat pe la spate prin lipsa de respect cu care eşti tratat. Informţia înseamnă putere. Ce putere poate oferi un astfel de om care dictează? El nu face decât să exercite ceva ce nu detine.
Vorbeam de responsabilităţi. Este de datoria ta să cureti mediul universitar de aceste umbre ale culturii. În primul rând tu esti cel care are de suferit. Tu şi educaţia ta. Soarta ta profesională depinde de aceşti oameni, care îşi bat joc de tine. Foc şi paie pentru ei.

BABA ATOMICA

May 10, 2008

Universitate, cafenea, cateva minute de liniste inaintea unui curs sau seminar…Ca student eşti familiarizat cu o astfel de soartă, şi totuşi, dacă eşti student la Vest mai ai un “privilegiu”.
Cafeneaua Orange a Universitatii de Vest este o Românie în miniatură…locul tuturor posibilităţilor. Să zicem că stai la masă şi pleci până la bar să-ţi iei o scrumieră, când te întorci există şansa să nu mai ai scaun sau nici măcar consumatia. Însă dacă te numeri printre cei curajoşi şi alegi să-ţi aperi locul de consumaţie, ai ocazia să cunoşti creatura care-ţi va schimba parerea despre pedepsele judecătoreşti. Un personaj mic şi puţin cam ofilit ce seamănă cu un student care a stat mult prea mult în universitate, va apărea de după mese. Te va lua prin surprindere căci dimensiunile sale sunt potrivite pentru o femeie de servici de pradă şi va acţiona ca şi cum nu ai exista. Îţi va muta geanta pentru a lua scaunul care nu stă la masa potrivită şi-ţi va muta masa pentru ca nu poate trece sau nu are poziţia acceptata, dupa regulile Universului, probabil. Dacă rişti să ai două mese lipite şi colegii tăi sunt plecaţi pană la bar, ţi-a pus Dumnezeu mâna pe cap căci te paşte o luptă serioasă. Nu vei câştiga căci acest personaj nu stă la discuţii. Tu nu exişti.
Existenţa acestui monstru “nesacru” trezeşte suspiciuni legate de noile metode judecătoreşti de pedepsire a cetăţenilor. Nu exista alt loc în care să gaseşti munca de îngrijire făcută cu mai multă silă şi repulsie pentru consumatori. Îngrijitorii de porci fac curat cu mai mult drag decât această femeie care nu reprezintă altceva decât lupta dintre generaţii dusă la extrem. De fiecare dată când aceasta se face vazută, privirile din jur au o tentă de teamă şi curiozitate în a descoperi noua victimă.
Imposibil ca “abilităţile” acestui personaj să nu fie cunoscute de conducerea cafenelei. Prin păstrarea acestui angajat, cafeneaua nu-şi exprimă altceva decât lipsa de respect pentru cei care in calitate de clienţi reprezintă singura sursă de existenţă a acestui spaţiu.

Se vorbeşte despre o campanie electorală plictisitoare, animată de către Băsescu. Expresia “blat electoral” sună mai tare decât însăşi numele candidaţilor la primării. Mai nou, se lasă impresia că aleşii partidelor pentru candidatură ar trebui să stea în ţarcuri special amenajate pentru a nu se întâlni cu vreunul dintre concurenţi.
Prin invitaţii Silviu Sergiu şi Cristian Pătraşcu, amândoi jurnalişti, Realitatea tv oferă o nouă perspectivă a acestui subiect. S-a adus în discuţie o teorie sociologică conform căreia electoratul ar fi prea obosit pentru o confruntare violentă între candidaţi. Astfel ar exista tacit o înţelegere între partide pentru o dinamizare a campaniei abia din ultima săptămână. Deşi un reprezentant PSD, sociolog de profesie, se exprimă împotriva acestui zvon, Băsescu pare să întărească această teorie şi să aducă încă ceva în plus. O dată pusă în lumină această problemă, exemplele nu obosesc să apară.
Corina Dragotescu de la ziarul Cotidianul ne vorbeşte despre “un fel de troc pentru figuraţie electorală”. Partidele îşi analizează şansele în fiecare oraş, pentru ca apoi să-şi cedeze unul altuia locul sprijinindu-se reciproc. Astfel “electoratul ajunge să fie doar faţada prin care partidele ajung la putere, pentru că, de fapt, votul este înlocuit de negocieri”. Manipulare.
Acelaşi ziar subliniază prin Dan Duca şi Cristian Şuţu cele exprimate de către preşedinte, subliniind relaţia apropiată dintre candidaţi. Cristian Diaconescu şi Vasile Blaga. Aceştia au fost fotografiaţi luând masa împreună la un restaurant din Bucureşti. În plus, complimentele adresate unul altuia prin intermediul mass-mediei îi pot face pretendenţi la “blatul” menţionat de liderul de la Cotroceni. “Nişte caraghioşi”, aşa i-a numit preşedintele Traian Băsescu pe cei suspectaţi că duc o campanie paralelă. Una de faţadă şi alta de culise.
Direcţionarea atenţiei de către acesta chiar asupra reprezentantului PD-L-ului pentru titlul de primar, trimite la mai multe suspectări. Una ar fi legată de nemulţumirea preşedintelui pentru campania seacă a lui Vasile Blaga, candidat evident susţinut de către acesta. A doua poate consta într-o încercare de a-l elibera pe al său favorit de speculaţiile legate de susţinerea din partea preşedenţiei. Din câte ştiu, asta ar fi poate prima situaţie în care un reprezentant PD-L este pus într-o lumină critică de către conducătorul ţării.
Tot Realitatea tv, în emisiunea “Tu decizi” cu Andreea Creţulescu, pune în discuţie veridicitatea fotografiilor apărute ca dovadă a posibilului blat. Invitatii politicieni se întreabă cum de, surprinzător, au apărut aceste poze imediat după acuzele preşedintelui. De ce şi-ar ceda candidaţii locul fiind conştienţi că o pierdere a acestei lupte le-ar dezechilibra situaţia politică? Răspunsul vine chair din platou, de la un economist. Candidaţii şi-au discutat o posibilă susţinere pentru situaţia în care unul dintre ei ar ieşi învingător. Parcă acum sună mai coerent, nu?
Mă întreb totuşi, ce este aşa rău într-un sprijin între partide? S-a tot vorbit că ar fi bine ca acestea să se împace şi să se ajute reciproc, însă acum parcă nu mai sună aşa frumos.
În final, subliniez că dacă este să fie blat, Cristian Şuţu îl numeşte pe Băsescu: “Ipocrit ca un iezuit”. Asta pentru că în opinia sa preşedintele ţării este “maestrul blaturilor”. Totuşi, cele 13 blaturi puse în cârca conducătorului ţării sunt extrem de discutabile. “Blatul 3. Băsescu – Cozmin Guşă. Guşă – secretar general al PSD, apoi, brusc, Guşă – secretar general al PD şi şef de campanie. Blatul 5. Băsescu – Adrian Năstase. Când cei doi au negociat în anul 2004 o fuziune PSD-PD. Fuziunea n-a mai avut loc, dar Băsescu cerea atunci un timp de gândire de câteva zile. Blatul 9. Băsescu – PSD. Mircea Geoană şi Grupul de la Cluj se poartă cu mănuşi cu Băsescu, iar Băsescu îl numeşte pe George Maior la şefia SRI. Blatul 11. Băsescu – intelectualii. În plină acţiune de suspendare, Băsescu îi duce la Neptun pe câţiva intelectuali care, ulterior, semnează pe o foaie publică de sprijin pentru el.” Greu de crezut că personalităţi ca H. R. Patapievici, A. Pleşu sau G. Liiceanu se lasă pur şi simplu luaţi pe sus doar pentru că aşa vrea preşedintele. Şi precum se spunea într-un comentariu la acest articol pe site-ul Cotidianul: “ştiţi ce se întîmplă cu un raţionament alcătuit dintr-un şir de argumente, dacă se dovedeşte că măcar unul poate fi combatut? Devine nul”.
Până la urmă nu contează cine ce spune. Contează să avem noi ce comenta. Chiar dacă totul sună tras de păr şi fără un raţionament coerent. Oare?